23/11/2024
Sâmbăta, ziua de pomenire a morţilor
Până la venirea Mântuitorului Iisus Hristos, sâmbăta era ultima zi a săptămânii, aducând aminte de finalul creaţiei lumii. Însă, odată cu jertfa şi Învierea Sa din morţi, Mântuitorul a arătat că lumea creată nu reprezintă totul, ci ea „se împlineşte“ în veşnicie, în ziua a opta, care este duminica.
În imnografia liturgică, sâmbăta e ziua odihnei Mântuitorului înainte de Înviere, petrecută „în mormânt cu Trupul, în iad cu Sufletul, în Rai cu tâlharul şi pe scaun împreună cu Tatăl şi cu Duhul“. De aceea, în această zi îi pomenim pe toţi cei plecaţi din viaţa pământească, pentru ca şi ei să fie părtaşi odihnei Mântuitorului şi să învie împreună cu El. Cântările liturgice ale sâmbetei îmbină tema pomenirii tuturor celor plecaţi cu pomenirea sau invocarea diferitelor categorii de sfinţi, ca unii ce pregustă fericirea şi odihna veşnică. Întreaga imnografie din slujbele sâmbetei, legată de pomenirea celor adormiţi, este brăzdată de tema odihnei şi a fericirii, opusă celei a păcatului şi a morţii. Pe de altă parte, sâmbăta, fiind ziua în care s-a terminat creaţia lumii şi în care Creatorul s-a odihnit de lucrarea Sa, este totodată şi icoana sau preînchi-puirea odihnei celei veşnice şi fericite, de care se bucură Sfinţii şi Drepţii după ieşirea lor din ostenelile vieţii pământeşti.