Lotus Journey

16/12/2025

Când mă văicăresc și mă plâng,
când sunt nemulțumită de viață, de situații
și simt că viața e prea grea
și că nu merit asta,
de fapt… îl reneg pe Dumnezeu.

De ce spun asta?

Pentru că, dacă am ajuns la o anumită vârstă
și mi-am oferit timp să mă întreb
„care e treaba aici?”,
am ajuns și la o concluzie:

Dumnezeu este în mine.
A fost acolo dintotdeauna.
Chiar și în momentele amintite mai sus.

Dacă Dumnezeu este în mine,
înseamnă că toate aceste experiențe mai puțin plăcute
sunt necesare
pentru a conștientiza o valoare,
un beneficiu
sau un atribut mai mare
de care eu, ca om, sunt capabilă.

Iar conștientizarea
și trecerea acestui „test”
aduc cu sine o bucurie și mai mare
de a-L purta pe Dumnezeu în mine
în această experiență a vieții pe Pământ.

Cum aș putea spune că sunt credincioasă
și, în același timp,
să mă plâng de situațiile nefavorabile din jurul meu?

Este o disonanță.
Nu e lipsă de credință,
ci o înțelegere nefinalizată,
prea multe necunoscute
și prea multă confuzie.

Când am înțeles asta,
L-am întâlnit pe Dumnezeu.

Nu era departe.
Nu stătea pe un tron.
Nu avea un ciomag pregătit să pedepsească.

Era în inima mea.
Și la fel este și în inima ta.

Fă-ți timp să-L observi
și vei fi uimit
de câte situații au existat
în care nu i-ai zărit prezența.
Când simți că totul te depășește și nu mai vezi sensul…
amintește-ți un lucru:

Dumnezeu este în tine.

Chiar dacă nu Îl vezi.
Chiar dacă nu Îl simți.
El este acolo.

Și își dorește ca tu, ca om,
să înțelegi ceva din situația dată,
să treci de partea cealaltă
cu și mai multă credință,
pentru ca apoi
să răspândești în jurul tău
acest mesaj al iubirii infinite și nemărginite.

Iar dacă nu treci printr-un moment dificil,
mulțumește-I Lui
și mulțumește-ți ție.

Pentru că ai învățat lecția.
Și pentru că acum
te poți bucura de această experiență a vieții
cu tot ce este ea:
bun și greu, lumină și umbră.
🤗

25/11/2025

Scriam asta acum 3 ani pe pagina mea personală și încă se aplică:

Se spune că după 30 de ani ai deja toate instrumentele de care ai nevoie ca să trăiești o viață mai plină de sens. Poate e vârsta, poate sunt experiențele prin care am trecut până la un anumit punct — nu există o regulă fixă.

Ce pot spune este că totul se schimbă în momentul în care începi să-ți vezi tiparele și să le pui sub semnul întrebării.

Sincer, nu-mi amintesc ultima dată când am simțit cu adevărat furie — acea căldură în cap, tensiunea aceea. Probabil au trecut luni. Iar asta nu m-a dus doar spre o destinație, ci a deschis un drum pe care continui să cresc și să mă descopăr în fiecare zi, devenind cea mai bună versiune a mea.
Am făcut o listă cu obiceiurile pe care le practic în fiecare zi. Munca din spatele lor este profundă, uneori dureroasă, și continuă — dar merită fiecare pas.

1. Observă-ți gândurile.
Doar privește-le. Observă vocile din mintea ta și amintește-ți: nu sunt mereu ale tale — de multe ori vin din educație și condiționare.

2. Permite-ți să simți.
Trăiește-ți emoțiile în loc să le ignori sau să le împingi deoparte.

3. Fii blând(ă) cu tine.
Întotdeauna.

4. Observă-ți reacțiile.
Întreabă-te de ce reacționezi într-un anumit fel și de unde ai învățat asta.

5. Nu te mai judeca.

6. Nu-i mai judeca nici pe ceilalți.

7. Înțelege că ceilalți te pot doar ajuta.
Dacă cineva te face să te simți furios sau rănit, are legătură cu tine, nu cu ei.

8. De câte ori poți, întoarce-te la rădăcini.
Întreabă-te dacă acela este cu adevărat cel mai bun mod de a face lucrurile și cine decide ce este bine sau rău pentru tine.

9. Nu aștepta nimic de la nimeni.
Indiferent câți copii ai, câți câini sau pisici, câți părinți ai de îngrijit. Fă ce poți, atât cât poți. Practică asta 30 de zile și vezi cm te simți.

10. Nu mai fi atât de serios/serioasă.
❤️

25/11/2025

Știi cm e… într-o lume ideală parentingul nici n-ar exista. Adică serios, în lumea perfectă, copiii s-ar crește singuri, ar mânca broccoli de plăcere și ar spune: „Mamă, nu te deranjez, mă duc să-mi reglez singur traumele.”

Acum câțiva ani, eram așa… mândră de mine. Ca și cm tocmai descoperisem sensul vieții: „Gata, frate, eu fac parenting RESPONSABIL!”
Și ce face o mamă responsabilă?
Cumpără un curs scump de parenting. Că dacă e scump, sigur o să-ți repare copilul, casa, karma, tot.

Cursul vine frumos: 3 caiete de exerciții, manuale, ghiduri… Jur că era mai bine structurat decât toată școala mea generală. Omul care l-a făcut, probabil a dedicat 20 de ani, 17 doctorate și 3 reîncarnări acestui subiect.

Avea și aplicație!
Da, o aplicație unde notai progresul.
Adică gen:
„Azi copilul nu vrea să se îmbrace. A făcut circ. Eu n-am urlat. 1 punct.”
Mâine:
„Azi am urlat. M-am scos: am făcut o respirație profundă la final. 0.5 puncte.”

Am așteptat kitul ca pe Moș Crăciun. Serios, eram nerăbdătoare, convinsă că o să devin guru al mamelor.

A venit.
L-am răsfoit.
Și l-am aruncat direct la coș. Tot. Caiete, manuale, fițuici. Tot.

De ce?
Pentru că mi-am dat seama într-o secundă:
Eu n-am cm să aplic toate astea!
Cum să-mi amintesc eu 40 de metode exact când copilul urlă că nu vrea șosete?
În momentele alea, creierul meu are două funcții:
1. supraviețuiește
2. nu înjura

Așa că, după ce am aruncat cursul, m-am apucat de treabă:
M-am ocupat de mine.
De femeia din mine.
De mama din mine.
De zen-ul din mine… care apărea rar, dar apărea.

Și știi ce-am descoperit?

Copilul nu are nevoie să aplici metoda 27 cu respirația de unicorn.
Are nevoie să fii acolo, prezentă, vie, nebună, imperfectă — dar reală.

Și la finalul zilei… asta e partea amuzantă:
Poți să faci mii de cursuri, poți să citești biblioteci întregi…
dar copilul tot o să te testeze la nivel „boss final” fix când te grăbești.
Parentingul e singurul job unde dai examen în fiecare zi, fără să te anunțe nimeni, și… surpriză!… copilul e profesorul.

24/11/2025

Sunt uneori întrebată — uneori chiar criticată — de ce citesc atât de mult dacă oricum „nu am cm să rețin totul”. Și da, e adevărat: nu rețin tot. Oricât de mult mi-aș dori să memorez o frază sau o idee dintr-o carte, de multe ori nu pot.

Dar eu nu citesc pentru a reproduce ce am citit. Pentru mine, cititul este ca o decantare, ca o curățare interioară. Informația pe care o am deja se întâlnește cu informația nouă, cu o altă perspectivă, iar în această confruntare ceva în mine se clarifică.

Unii îmi spun: „păi atunci ești manipulată”. Poate. Dar hai să fim sinceri: tot ceea ce știm noi, toate sistemele noastre de credințe, modul în care trăim zi de zi — toate au fost cândva inoculate în mintea noastră. Cum ai ajuns tu să știi și să crezi ceea ce știi astăzi? La naștere nu știai nici să respiri corect. Doar pentru că informația pe care o deții este „general acceptată” nu înseamnă că nu ai fost influențat sau format de ea.

Ești cu adevărat stăpânul vieții tale abia atunci când informațiile vechi se ciocnesc de informații noi, aparent contradictorii. În acest dans al ideilor, perspectiva ta se lărgește. Poți vedea ambele fețe ale monedei. Și abia atunci, în cunoștință de cauză, poți decide ce păstrezi și ce lași să se ducă.

De aceea, când citești, nu e nevoie să reții cuvânt cu cuvânt. Dar ceva se schimbă în interiorul tău. Nu mai poți închide ochii la falsitate. Iar demascarea ipocriziei nu este manipulare — decât pentru cei care preferă să trăiască în aparențe, nu în realitatea pe care o co-creează.

Și, da, e nevoie uneori de o înmuiere, o sensibilitate mai mare. Sau, cm am văzut undeva într-o expresie pe care — culmea — am reținut-o 🤣: relaxați-vă sfârcurile. Sună brutal prima dată, dar în esență spune un adevăr: mai puțină rigiditate, mai multă deschidere.

17/11/2025

11/11/2025

„Am învățat să iubesc din nou.”
Spune cineva care a suferit o despărțire și, după ceva timp, întâlnește pe altcineva.
Dar, de fapt, nu ai învățat să iubești din nou — ai găsit pe altcineva pe care să îl posezi, pe cineva care să te facă să te simți important și să-ți mângâie orgoliul.
Numai că nici această poveste nu va dura prea mult, dacă nu depui efortul de a curăța reziduurile care s-au depus peste sentimentul real de iubire din tine.

A fi îndrăgostit poate fi una dintre cele mai “periculoase” etape din viața unui om, mai ales dacă zăbovim prea mult în inconștiență.
De ce?
Pentru că te face orb, în timp ce îți estompează luciditatea.
Ajungi să crezi, fără să clipești, că persoana iubită este unică, inegalabilă și singura care te poate face fericit(ă).
Și, fără să-ți dai seama, devii orb la toate semnalele care îți arată că, de fapt, ai fost posedat(ă) de dorință,
dorința de a da bine, de a fi perfect(ă),
de a ascunde sub preș orice „imperfecțiune” care ți-ar putea trăda adevăratele intenții:
aceea de a ține persoana iubită sub jugul fricii de a nu o pierde.
Până când, la un moment dat, te saturi de prefăcătorie și îți dai seama că ți-ar prinde bine să fii, în sfârșit, sincer cu tine și cu cei din jur.
De preferat — cât mai repede. Sau, măcar, în viața asta. :))

La unii durează mai mult, la alții mai puțin.
Dar nu e treaba noastră să judecăm.
Treaba noastră este să lucrăm fiecare pentru sine și să emanăm lumină și iubire sinceră prin toți porii, sperând (în ascuns :)) ) că e contagioasă.

În realitate, nu învățăm nimic despre iubire,
pentru că noi suntem iubire — doar că îmbrăcați în condiționări și frici omenești.
Tot ceea ce avem de făcut este să ne dezbrăcăm de ele, pentru a ne reaminti cine suntem cu adevărat.

10/11/2025

Cei mai mari sabotori ai stării de bine
1. Dorința adânc înrădăcinată de a avea dreptate.
Chiar și atunci când, în mijlocul unei confruntări, ne dăm seama că nu avem dreptate, ne este extrem de greu să recunoaștem acest lucru — uneori chiar și doar în tăcere. Ego-ul suferă.
2. Nevoia de a fi importanți, de a fi centrul universului pentru cei din jur.
Această dorință nu vine dintr-un loc al responsabilității sau al iubirii autentice, ci din așteptarea ca lucrurile să fie pur și simplu „așa cm vrem noi”. Gândim adesea: „Sunt cea mai importantă persoană din viața ta și punct, fără drept de apel.” Această atitudine trădează o lipsă de conexiune cu propria noastră valoare interioară.
3. Dorința de control.
„Dacă nu faci cm cred eu că e corect, înseamnă că nu mă iubești și nu sunt important(ă) pentru tine.” — o convingere subtilă, dar distructivă, care naște suferință.

Prin toate aceste manifestări, arătăm că nu știm cu adevărat cine suntem. Că nu simțim acea prezență caldă și liniștitoare a suflului divin care trăiește în noi și ne menține în viață în acest trup.

Iubirea autentică poate fi înțeleasă doar prin contrast — descoperind, mai întâi, ceea ce nu este iubire. Ea nu este un sentiment exterior, nu depinde de fapte sau de comportamentele celorlalți.

„Te iubesc pentru că mă faci fericit(ă)” este, de fapt, un fals te iubesc.
Iubirea adevărată nu este un sentiment tranzitoriu; este o prezență subtilă, constantă, care există permanent în noi.

Unii oameni pot părea că o amplifică, iar alții o pot umbri — dar, în realitate, intensitatea iubirii din viața noastră depinde doar de munca interioară pe care o facem pentru a curăța percepțiile și fricile ce ne împiedică să o lăsăm să se manifeste liber, asupra a tot ceea ce este.

07/11/2025

Când reputația e pierdută, poți trăi cam liber 😂
Uneori nici nu trebuie s-o pierzi — e suficient să nu-ți pese de ea.
Să fii tu, fără scuze, fără măști.
Prea frumos sentimentul.

Reputația e doar o altă mască — imaginea pe care vrem ca alții să o aibă despre noi, ca să „dăm bine”.
Dar în loc să-ți aperi reputația, mai bine pune mâna pe „lopată” și devino ceea ce vrei să pari.

Lasă reputația să se ocupe de ea însăși.
Tu ocupă-te de adevărul tău.

05/11/2025

Am prins o emoție de “nedreptate” care voia să mă facă să mă simt mică.
Când m-a izbit, am început să mă apăr, dar m-am lovit de un zid (oglinda). După 2-3 încercări de autoapărare (ale ego-ului), am renunțat. Nu mi-a mai păsat dacă am sau nu dreptate. A durut vreo 4-5 secunde (sau cine știe câte…) și apoi a dispărut. Am urmărit cu atenție să fiu sigură că nu se depune pe undeva.
Știe cineva cm se cheamă asta? 🤣🤣