26/08/2026
29 august - Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul.
Din Canonul de rugăciune la Praznicul tăierii Cinstitului Cap al Sfântului Ioan Botezătorul:
📖 "Tropar la Praznicul tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul
Glasul al 2-lea
Pomenirea dreptului cu laude, iar ţie destul îţi este mărturia Domnului, Înaintemergătorule, că te-ai arătat cu adevărat mai cinstit şi decât prorocii, că te-ai învrednicit a boteza în repejunile Iordanului pe Cel Propovăduit. Drept aceea, pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te, ai binevestit şi celor din iad pe Dumnezeu, Cel Ce S-a arătat în trup: pe Cel Ce a ridicat păcatul lumii şi ne-a dăruit nouă mare milă.
Cântarea 1
Glasul al 8-lea
Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, grăia: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe cel ce s-a arătat din pântece sterp Proroc al Celui Ce S-a născut în chip de negrăit din pântece fecioresc, pe Sfinţitul Înaintemergător să-l lăudăm.
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cel Ce ai covârşit hotarele firii, legile dreptăţii ai păzit, amestecarea cea fărădelege ai mustrat, netemându-te de sălbăticia împăraţilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Hrănindu-te cu laptele Legii şi aşezământul de Lege, pentru împreunarea cea după lege, pecetluindu-l ca un pecetluitor al Legii, ai stat împotriva urâtei desfrânări.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin."
Sursa: Doxologia.ro