02/06/2026
Ieri, de 1 iunie, copiii mei au fost la film, iar eu am mers cu Asociația Pro ECT la copilașii de la Maria Curie. Deși ne pregătisem intens, părea că planetele nu prea se aliniază. Comanda noastră cu rechizitele pe care trebuia să le punem în pachețele era blocată în depozit, în plus, aflasem că peste o oră urma să vină o altă asociație, care organiza o petrecere foarte mare în sala de evenimente. Și să nu înțelegeți ca asta ar fi ceva ce ne supăra, dimpotrivă, ne-am bucurat că și alții s-au gândit la cei mici, numai ca trebuia să ne facem treaba în timp util, ca să nu ne suprapunem. Până la urmă, toate s-au aranjat, și abia la finalul zilei mi-am dat seama, ce oportunitate am avut, de fapt. Colegele mele și-au făcut atelierul pe îndelete, cu cei câțiva copilași de pe secția de chirurgie, au jucat mima, au povestit, ne-am jucat și cu baloane și a fost o atmosferă caldă, ca-n familie. Eu și Anda am mers să adăugăm cărți în bibliotecile de pe holul secțiilor și sa împărțim dulciuri și baloane copiilor din saloane care nu au putut veni la atelier. E singura dată când nu am făcut poze pentru că mi-am uitat telefonul pe hol (și cred ca a fost mai bine), așa că am doar aceste poze făcute pe fuga de Anda. Eu m-am întors acasă cu o energie bună și cu bucuria de a fi cunoscut câțiva copii minunați.
L-am întâlnit pe, B care este elev la seminar și care citea Orwell și Dostoievski, dar și pe Ș - o fetiță de 9 ani care mi-a zis cu tristețe ca ea nu citește f bine fiindcă a fost în spital când colegii ei învățau să citească (i-am dăruit o carte cu căței și tare s-a bucurat).
L-am mai întâlnit pe N - un băiețel adorabil și puțin peltic care tot timpul a vorbit de sora lui mai mică (a cerut sa îi desenez un balon cu pisici și și-a ales cartea cu pisici pentru ca pisicile sunt preferatele surorii lui) și de de tatăl lui care este poștaș.
Am cunoscut-o si pe A - o fată de 13 ani, internată la cardio, cu un chip incredibil de frumos si blând, căreia am reușit sa îi smulg un zâmbet discret. Și pe M care mi-a promis ca nu o sa mai stea atât de mult pe telefon și o citească din cartea dăruită.
Ar mai fi multe de zis si de scris, dar niciodată nu știu cât sa pun aici si cât sa țin pentru mine. Uneori, nici nu știu dacă nu ar trebui sa țin numai pentru mine aceste experiențe. Dar azi, așa am simțit. Să va zic și vouă. Fără să vă cer să donați sau să dați like sau altceva decât să vă gândiți la ei, la acești copii. Și gândurile astea frumoase să se adune, undeva și să facă lumea măcar un pic de tot, mai BUNĂ.
La mulți ani, copii!
