Trady 2000

Trady 2000 Peste 20 de ani de excelență în mobilier: accesorii, blaturi, PAL și MDF. Totul pentru mobila!

Trady 2000, cu o vechime de peste 15 ani, are ca domeniu de activitate comercializarea accesoriilor de mobilă (feronerie) la nivel naţional atât prin magazinele proprii (Bucureşti, Bragadiru, Ploieşti, Constanţa, Braşov, Timişoara şi Târgu Mureş) dar şi celelalte zone cu ajutorul colaboratorilor distribuitori de accesorii mobilă sau direct prin reţeaua de distribuţie formată în timp. Astfel, trans

portăm gratuit produsele către clienţi, acoperind aproximativ toate zonele ţării, săptămânal. Vă oferim o gamă variată de accesorii mobilă, de la mânere, balamale, glisiere, la sisteme de glisare, accesorii bucătărie şi chiar consumabile pentru scule şi utilaje (freze, pânze de circular etc.), scaune şi mese, profile Aluminiu, profile MDF. Datorită seriozităţii, calităţii accesoriilor de mobilă şi preţurilor de importator am reuşit să urcăm în vârful ierarhiei firmelor din domeniul distribuţiei de accesorii mobilă. Incepand cu anul 2015, distribuim si comercializam pal melaminat, precum si servicii de debitare si cantuire.

21/07/2026

Fiecare casă spune o poveste. Iar în spatele fiecărei povești este o familie.

Asta ne-a inspirat încă de la început și continuă să ne motiveze în fiecare zi.

Pentru că, atunci când contribuim la locul pe care cineva îl numește „acasă”, știm că facem mai mult decât să livrăm produse.

Descoperă povestea Trady 2000. ❤️

❤️

17/07/2026

La Trady 2000 credem că un parteneriat se construiește prin încredere, seriozitate și oameni care își respectă promisiunile.

De aceea, de peste 20 de ani, punem la dispoziția clienților noștri produse de calitate, servicii complete și o echipă pregătită să ofere soluții pentru fiecare proiect.

Asta înseamnă Trady 2000. Și asta ne dorim să oferim, în fiecare zi.

Ne-am mutat în propria locație din Timișoara, iar pe 28 iulie, între 10:00 și 15:00, te invităm să o descoperi la Open D...
16/07/2026

Ne-am mutat în propria locație din Timișoara, iar pe 28 iulie, între 10:00 și 15:00, te invităm să o descoperi la Open Day.

Alături de partenerii noștri Blum, Milwaukee și Kastamonu, îți prezentăm produse, soluții și idei utile pentru proiectele tale, într-un spațiu nou, pregătit pentru întâlniri, demonstrații și discuții aplicate.

O locație nouă, aceleași soluții pe care te poți baza. Te așteptăm la Trady Timișoara.
Kastamonu FeronerieMobilier AccesoriiMobilier IndustriaMobilei

14/07/2026

De peste 20 de ani, parteneriatul dintre Trady 2000 și Blum oferă clienților acces la soluții de feronerie de încredere, produse disponibile din stoc și suport specializat pentru fiecare proiect.
Fie că lucrezi la o bucătărie, un dressing sau un proiect mai complex, la Trady găsești sisteme Blum potrivite pentru mobilier practic, rezistent și ușor de folosit.
Ai nevoie de ajutor pentru alegerea produselor potrivite? Echipa Trady îți stă la dispoziție cu informații, recomandări și soluții adaptate proiectului tău.
Descoperă gama Blum disponibilă in oricare din magazinele Trady 2000.
🌐 www.trady.ro
ProducătoriMobilă SoluțiiPentruMobilier

Pe 2 iulie, te invităm la Trady 2000 Constanța pentru un eveniment dedicat produselor Milwaukee.Între 09:00 și 15:00, ai...
30/06/2026

Pe 2 iulie, te invităm la Trady 2000 Constanța pentru un eveniment dedicat produselor Milwaukee.
Între 09:00 și 15:00, ai ocazia să descoperi scule profesionale Milwaukee, să vezi produsele mai aproape și să discuți cu echipa noastră despre soluțiile potrivite pentru proiectele tale.
Ne găsești la sediul Trady 2000:
Bd. Aurel Vlaicu 151A, Constanța
Te așteptăm cu informații utile, demonstrații și consultanță dedicată.
Vizitează-ne pe 2 iulie și descoperă produsele Milwaukee.
trady.ro

Gama Completă Milwaukee 🛠️Oprește-te din a pierde timp și bani căutând scula potrivită prin magazine generaliste! 🛑 Timp...
11/02/2026

Gama Completă Milwaukee 🛠️

Oprește-te din a pierde timp și bani căutând scula potrivită prin magazine generaliste! 🛑

Timpul tău de producție este prețios. Trady2000 este singurul loc unde găsești gama absolut completă de soluții Milwaukee, gândită special pentru fluxul tehnologic din industria mobilei.

De la cel mai mic bit de precizie până la cele mai performante scule electrice sau de mână, avem tot ce îi trebuie atelierului tău profesionist. Echipează-te de la experți.

Address

Calea Calarasilor Nr. 114
Bucharest
030613

Opening Hours

Monday 08:30 - 17:30
Tuesday 08:30 - 17:30
Wednesday 08:30 - 17:30
Thursday 08:30 - 17:30
Friday 08:30 - 17:30

Telephone

+40728980555

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Trady 2000 posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Trady 2000:

Shortcuts

Share

Category