28/11/2022
DRAGI PRIETENI
Vă invit miercuri, 30 noiembrie 2022, ora 9
în Dobrogea, la Peștera Sfântului Andrei,
La lansarea Bibliei în versuri de la Cluj și a
Colecției intitulate „Ecoul Veșniciei”
Evenimentul va începe
la Peștera Sfântului Andrei și va continua
la Catedrala „Sfinții apostoli petru și Pavel” din Constanța.
Biblia în versuri – prima adaptare integrală în versuri cuprinzând cele 66 de cărți al Scripturii, respectiv Vechiul și Noul Testament – a fort tipărită în totalitate în anul 2021, pentru Statele Unite ale Americii și a apărut la Los Angeles-California, într-o ediție îngrijită de jurnalista de origine română Paula Marisa Bojuc.
Astăzi această lucrare apăre și în varianta pentru România, cu binecuvântarea și sprijinul financiar al ÎPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului, întrucât ea trebuie să se afle și în patrimoniul Bibliotecii Naționale a României.
Fundamentul acestui demers literar se află în Vechiul Testament, în profeţia proorocului Amos, prin care Dumnezeu vorbește despre o vreme „de foamete și sete” spirituală „după auzirea cuvintelor Domnului”
Adaptarea în versuri a Bibliei s-a născut tocmai din nevoia de a satisface, la vremea potrivită, „foamea şi setea” anticipate de Dumnezeu.
Pe coperta ei, este prezent tricolorul românesc. Pentru a răspunde la o potențială întrebare referitor la acesta, trebuie specificat faptul că suntem creștini, dar totodată suntem și români.
În calitatea de creștini, așteptăm împlinirea promisiunii făcute de Mântuitorul Iisus Hristos referitoare la învierea morților și știm că – potrivit episcopului Ioan Inocențiu Micu-Klein – „Nu poți învia cu adevărat, decât în pământul patriei!”
Dacă vă întrebați de ce a apărut Biblia de la Cluj, tocmai la Constanța, răspunsul este simplu: „Pentru că nimeni nu e profet în țara lui”.
O dată cu Biblia în versuri va fi lansată și colecția Ecoul Veșniciei, alcătuită din 11 volume în format A6 (de buzunar), însumând cărțile Noului Testament, precum și „Psalmii” Vechiului Testament.
Colecția conține: Evangheliile: patru volume; Faptele apostolilor un volum; Epistolele apostolului Pavel cuprinse în două volume; Epistolele apostolilor Iacov, Petru, Ioan și Iuda, un volum; Apocalipsa lui Ioan un volum și Psalmii, două volume.
Cu ajutorul lui Dumnezeu – care a pus în inima ÎPS Teodosie gândul cel bun – colecția Ecoul Veșniciei, va fi reluată și – gândesc eu – poate întregită și cu cărțile Vechiului Testament, astfel încât Biblia în versuri să devină accesibilă tuturor, în această variantă A6, de buzunar.
Las în continuare Biblia în versuri să vorbească despre ea, recitându-vă câteva fragmente.
Primul face parte din cartea „Eclesiastul” a lui Solomon, potrivit căruia „nimic nu-i nou sub soare”. Iată cm vede el Mersul tuturor lucrurilor:
Văd lipsă de înţelepciune – / Totul e doar deşertăciune!
E orice lucru, pieritor – / Supus deşertăciunilor.
M-am întrebat: „Ce folos are / Un om, din truda lui, sub soare?”
Un neam se trece, altul vine, / Pământul însă se va ţine
În veşnicie pe picioare. / Iată că soarele răsare,
Apune şi aleargă iară / De unde-a pornit prima oară,
Să reînceapă altă zi. / Vântul suflă spre miazăzi;
Se-ntoarce-apoi spre miazănoapte / Cu ale palelor lui şoapte.
‘Napoi revine peste fire, / Veşnic făcând astă rotire.
Spre mare, râurile toate / Se-ndreaptă. Apa lor nu poate
Să umple a ei gură largă, / Ci spre izvoare iar aleargă,
Din nou să curgă înspre mare. / În necurmată frământare
Sunt lucrurile. Ochiul meu, / Chiar dacă le-ar privi mereu,
Nu se mai satură privind / Şi nici urechea auzind.
Tot ce a fost, are să fie / Din nou, în vremea ce-o să vie.
Tot ceea ce a fost făcut, / Iar se va face. Am văzut
Cum că nimic nu-i nou sub soare. / De e vreun lucru despre care
S-ar putea spune: „În sfârşit, / E ceva nou, neîntâlnit.
Priviţi! Este făcut cu rost!”, / Acela născocit a fost,
Cu multe veacuri mai ‘nainte. / Nimeni nu-şi mai aduce-aminte
De tot ce fost-a în trecut, / Iar despre ce s-a petrecut
Acum – sau despre ce-o să fie – / Nicicând n-are să se mai ştie,
Căci întâmplările din urmă / Nu au să lase nici o urmă
Pe cerul lumii azuriu, / Fiinţelor de mai târziu.
Din acest motiv, Solomon concluzionează în încheierea cărții sale adresându-se de dincolo de timp și spațiu, tuturor:
Iată sfârşitul tuturor, / Cel al învăţătorilor:
Tu teme-te de Dumnezeu! / Păzeşte-I Legile mereu!
Să nu ieşi din porunca Lui! / Îndatorirea omului
Aceasta este; căci odată, / Domnul va face judecată
Şi toate faptele-s aduse, / Fiind apoi în faţă-I puse.
Nimic din ce este ascuns, / Nu-i pentru El de nepătruns.
Va judeca, din jilţul Său, / Ce-ai făptuit – bine sau rău.
Iată acum un foarte scurt fragment din Evanghelia după Matei, referitor la felul în care Iisus Hristos ne învață cm trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu:
„Ascultaţi dar,
Cum trebuie să vă rugaţi, / De vreţi ca să fiţi ascultaţi:
«Tată din cer, sfinţit să fie / Măritu-Ţi Nume, pe vecie!
Să vină-mpărăţia Ta / Şi să se facă voia Ta,
Precum în cerul Tău cel sfânt, / La fel şi-aici, jos, pe pământ.
Pâinea, de toate zilele, / Să ne-o dai azi. Greşelile
Înfăptuite, Te rugăm, / Să ni le ierţi, precum iertăm
Şi noi, pe cei ce ni-s greşiţi. / Să nu ne laşi, ca ispitiţi,
Să fim, ci Tu ne izbăveşte, / De cel rău şi ne mântuieşte,
Căci a Ta e împărăţirea, / Slava, puterea şi mărirea.
Toate, doar Ţie-Ţi aparţin, / În vecii vecilor. Amin!»”
În finalul Evangheliei după Marcu, Mântuirorul se adresează ucenicilor săi astfel:
„O să porniţi, / Ca Evanghelia s-o vestiţi.
O veţi purta din gură-n gură, / S-o afle orişice făptură.
Cel care crede, se botează / Şi-n felu-acesta, se salvează –
Căci o să fie mântuit – / Iar cine nu, e osândit!”
Din Evanghelia după Luca, am spicuit o pildă referitoare la bogatul căruia i-a rodit țarina.
Omul acel – foarte bogat –, / De gânduri, fost-a măcinat.
El spuse: «După ce-mi adun / Recolta, unde-o să mi-o pun?
Grânarul vechi am să îl stric / Şi-altele, mari, am să ridic.
Putea-voi, astfel, strânge-n ele, / Roada, din ţarinile mele.
După ce toate-am să le-adun, / Eu, sufletului meu, îi spun:
Ai bunătăţi, câte voieşti, / Pentru mulţi ani. Să te-odihneşti,
Mănâncă şi te veseleşte! / Iată, nimica nu-ţi lipseşte!»
Dar, Dumnezeu a cuvântat: / «Nebunule!» – El i-a strigat –
«La noapte, îţi va fi cerut, / ‘Napoi, sufletul. Ce-ai făcut?
Tot ceea ce-ai agonisit, / De cine fi-va folosit?»”
Iată și un fragment din Evanghelia după Ioan, în care evanghelistul zugrăvește Întruparea Cuvântului:
„N-a fost nici cerul, nici pământul, / Ci la-nceput a fost Cuvântul.
Acest Cuvânt a fost, mereu, / Alăturea cu Dumnezeu;
Şi Dumnezeu, deci chiar Prea Sfântul, / S-a dovedit a fi Cuvântul.
Pe Dumnezeu, necontenit, / De la-nceput, El L-a-nsoţit.
Tot ceea ce a fost creat, / Numai prin El a fost durat;
Nimic din ce s-a pomenit, / Fără de El, nu s-a zidit.
Măsura Lui, de viaţă-i plină, / Iar ea-i a omului lumină.[...]
Acest Cuvânt S-a întrupat / Şi-n har şi adevăr a stat
Aici, la noi de-a locuit, / Iar noi, cu toţii, am privit
Slava şi măreţia Lui – / Slavă, asemeni Tatălui,
Cari doar pe El L-a zămislit.”
Apoi, despre vremurile pe care le trăim, sfântul apostol Pavel îi scrisese lui Timotei:
„...Când timpu-aproape că se curmă,
Au să se-arate vremuri grele, / Ce vor aduce numai rele.[...]
Atuncea oamenii – ştiu bine –, / Că vor fi iubitori de sine;
De bani ei fi-vor iubitori, / Lăudăroşi şi hulitori;
Nemulţumiri vor avea multe; / De-ai lor părinţi n-au să asculte;
Fără evlavie-au să fie / Şi plini, într-una, de trufie. [...]
Evlavia ce-o vor avea, / De formă numai, va fi ea...”[...]
Din acest motiv, Pavel reiterează importanța Scripturii pentru creștini, scriind:
„Toată Scriptura-i insuflată / De Dumnezeu şi e lăsată,
Ca să îi fie de folos / Celui ce este credincios
Pentru că ea e în măsură / Să-i dea mereu învăţătură
Să-l mustre, să-l îndrepte iar, / Să-i dea înţelepciune-n dar,
Ca să se salte peste fire, / Crescând întru neprihănire,
Ca toţi acei care mereu / Sunt oameni ai lui Dumnezeu,
Să poată fi desăvârşiţi, / Destoinici, gata pregătiţi
Ca al lor umăr să îl pună, / Pentru orice lucrare bună.”
De ce este așa, ne spune apostolul Iacov în epistola sa, pentru că:
„Oricare lucru bun primit, / Oricare dar desăvârşit,
Pe care noi l-am căpătat, / Numai de sus ne este dat.
Toate acestea, fraţilor, / Părintele luminilor
Ni le-a trimis. Nici o schimbare / Şi nici o umbră de mutare –
În El – nicicând nu s-a văzut.”
Apoi, apostolul Petru indică o conduită a creștinului adresând următorul îndemn:
„...daţi-vă şi voi / Toată silinţa mai apoi,
Unind cu faptele, credinţa; / Cu fapta-n urmă cunoştinţa;
Cu cunoştinţa, înfrânarea; / Lângă-nfrânări puneţi răbdarea,
Iar cu răbdarea mai apoi, / Evlavia uniţi-o voi.
Cu dragostea de fraţi să ştiţi / Evlavia să o-nsoţiţi;
Cu dragostea de fraţii voştri, / Iubirea semenilor noştri.”
În încheierea șirului epistolelor, apostolul Iuda trage un semnal de alarmă, mai actual astăzi ca niciodată:
„Acum dar, prea iubiţilor, / Când căutam stăruitor,
Ca să vă scriu cu osebire / Despre a noastră mântuire,
Iată că m-am văzut silit / Să vă îndemn necontenit,
Ca să luptaţi pentru credinţă – / De care noi avem ştiinţă
Că a fost dată –, fiind una, / Pentru toţi sfinţii, totdeauna.”
Am lucrat 14 ani la adaptarea Bibliei în versuri și mi-am asumat răspunderea față de cuvintele Scripturii, urmărind riguros firul epic al acestora, conștient fiind de faptul că – potrivit Apocalipsei lui Ioan –
„Dacă adaugă ceva / La ele-n urmă cineva,
Şi Dumnezeu – la rândul Lui –, / Adăuga-va omului,
Toate urgiile prezise / Care în carte au fost scrise.
Iar dacă scoate-va ceva / Din astă carte cineva
Şi Dumnezeu – la rândul Lui –, / Are să-i scoată omului,
Partea de la al vieţii pom...”,
Mă opresc aici în speranța că v-am captat atenția și închei cu un catren în care am condensat – zic eu – esența Evengheliei:
Sub vălul de uitare al timpului, se stinge
Tot ce pe scena lumii, vremelnic, s a ntrupat.
Un singur adevăr doar, răzbate şi învinge!
El dă speranţă lumii: „HRISTOS A ÎNVIAT!”
Ioan CIORCA