31/03/2020
31 martie - 87 de ani de Nichita Stănescu
,,Să exişti mereu tânăr, tulburat, fericit, revoltat, să aspiri, să fii erou, să exişti vrând să fii descoperitor de noi pământuri, să exişti, să visezi la nemurire. M-am întrebat de multe ori de ce în secolul nostru nimeni nu mai caută nemurirea decât în chinul limitat al artelor, alegând artele ca scop în sine pentru căutarea veşniciei. Ce siguranţă a făcut ca adolescenţii şi bătrânii secolului nostru să dorească să existe şi atât, ce cunoaştere definitivă a condiţiei noastre biologice i-a făcut să prefere viaţa ca atare şi nu nemurirea? Dar tot ce e viu pe pământ e supus veşniciei, pe morţii iubiţi de anul trecut nu i-am pierdut definitiv, fiinţa lor s-a dezagregat în fiecare ţesut al nostru, de aceea noi nu putem să-i uităm niciodată. Dar tot ce e viu pe pământ e supus veşniciei, iarba de astă vară n-a pierit, a trecut simplu din ciclu în ciclu, din organism în organism şi de unde nu ştim că ea nu este chiar pielea gingaşă a noului născut. A fi, a fi, a fi, cu disperare a exista peste limite; tristeţe, nenoroc, fericit, zdravăn şi gata oricând să începi totul de la început, a fi cu îndârjire, a trăi atâta timp cât ceea ce e mai scump în tine e viu pe Pământul pe care nimeni nu-l poate opri să existe unic şi uriaş în Univers”.
Nichita Stănescu