01/03/2026
“Legenda lui Martie – Luna care poartă două inimi
Demult, pe când lunile nu aveau nume, iar timpul se măsura după răsuflarea pământului, trăia între cer și lume o ființă ciudată, schimbătoare ca vântul. Uneori zâmbea cald ca o zi de primăvară, alteori se încrunta și trimitea viscol peste sate.
Oamenii îi spuneau simplu: Martie.
Se zice că Martie era fiul Iernii și al Soarelui. De la mama lui moștenise asprimea, gerul și încăpățânarea. De la tată – lumina, blândețea și dorul de viață.
Când venea vremea lui, Iarna nu voia să plece. Îl trăgea de mână și îi șoptea:
— Nu te grăbi… mai e loc pentru zăpadă, pentru liniște și pentru somnul pământului.
Dar Soarele îl chema din înalt:
— E timpul să dezmorțești lumea. Sămânța așteaptă. Oamenii au nevoie de speranță.
Și atunci Martie se zbătea între cele două chemări. Într-o zi trimitea ninsoare, a doua zi aducea soare cald. Oamenii nu știau niciodată cm îl vor găsi.
Într-un sat de munte trăia o bătrână înțeleaptă care spunea:
— Martie nu e capricios. El doar învață să aleagă.
Într-o dimineață, Martie a coborât pe pământ și a văzut un copil care ținea în mână un fir roșu și alb.
— De ce porți acel fir? l-a întrebat.
— Ca să nu uit că și frigul, și căldura fac parte din viață, a răspuns copilul. Roșu pentru sânge și soare. Alb pentru zăpadă și curățenie.
Atunci Martie a înțeles.
Nu trebuia să aleagă între Iarnă și Primăvară. Trebuia să le împletească.
A luat două fire – unul alb, unul roșu – și le-a răsucit împreună. A suflat peste ele și le-a lăsat să cadă peste sate. Unde atingeau pământul, zăpada se topea încet, iar din locul acela răsărea un ghiocel.
De atunci, Martie a rămas luna care poartă două inimi. De aceea e schimbătoare, de aceea aduce și soare, și ninsoare.
Iar oamenii, ca să-l îmblânzească, poartă firul lui la piept.”
Pentru că Martie nu este doar o lună.
Este lupta dintre sfârșit și început.
Este dovada că din împletirea contrariilor se naște viața. Vă doresc tuturor o primăvară frumoasă, liniștită și plină de bucurii 🌸
