23/05/2026
Dacă m-ai întreba ce pofte am eu de la viață în momentele mele de liniște... una dintre ele e pur și simplu asta: să mă pierd în culoare și să pictez.
O fac pentru că așa simt că respir. Iubesc starea aceea binecuvântată care se așterne peste mine când iau pensula în mână, când timpul se oprește și rămân doar eu cu gândurile mele. Iar satisfacția de la final, când văd cm dintr-o bucățică simplă de lemn se naște o poveste, e o bucurie care nu se poate măsura în cuvinte. Nu știu dacă o fac perfect, dar știu sigur că în fiecare linie și în fiecare nuanță e o fărâmă din sufletul meu.
De data asta, dorul și inspirația m-au purtat spre ulițele din Mărginimea Sibiului. Am vrut să închid în aceste miniaturi ferestrele acelea albastre prin care parcă încă mai privește bunica, porțile mari care ascund atâtea taine și liniștea caselor noastre dragi, de la țară.
Sper din tot sufletul ca, atunci când priviți aceste căsuțe, să simțiți și voi măcar un strop din căldura, liniștea și magia pe care le-am simțit eu pictându-le.
