08/08/2023
Între logică și toleranță.
Poți să treci nepăsător sau ușor amuzat pe lângă unul care îți spune că e Ștefan cel Mare. Sau poți să te uiți la el cu milă și să zici: "Săracu' de el, are nevoie de ajutor. Ajutor psihiatric".
Când eram în anul șase și studiam Psihiatria, astfel de oameni erau la secția "închiși".
Studenți fiind, ni s-a permis să intram la secția "închiși" doar o singură dată. Sentimentul pe care l-am avut a fost că am intrat în iad.
Internatii se mișcau aiurea întruna, ca într-un furnicar și fiecare pretindea că e altcineva decât îi scria în buletin. Partea interesantă era că nimeni nu se șifona de pretențiile celuilalt, pentru că nimeni nu băga în seamă pe celălalt. Unul era Isaac Newton și purta cu el o grămadă de hârtii cu formule matematice și din când în când se apuca de calcule doar de el știute, altul era Mihai Viteazu și dădea mereu ordine generalilor săi, altul era Nicolae Iorga și scria cărți de istorie etc. Camera era supravegheată de câțiva bodyguards care limitau altercațiile destul de frecvente, ivite când lumea cuiva se intersecta cu a celorlalți. Între altercații era o agitație continuă a unor oameni cu identități pierdute.
Profesorul ne-a spus că dacă ei ar fi mai mulți, ne-ar închide pe noi în ospicii.
Nu voi uita niciodată acea zi de seminar.
Transpunând lucrurile la realitatea de astăzi, în care corectitudinea politică ne cere să respectăm identitatea asumată a celuilalt, e ca și cm trăiesc aievea acea zi de seminar și ea se repetă în fiecare zi.
Adică dacă un bărbat de 60 de ani pretinde că e o fetiță de 13 ani, tu ar trebui să fii de acord cu el.
Dacă o femeie își tatuează pielea cu solzi de reptilă ar trebui să-i respecți identitatea de crocodil.
Dacă un bărbat pretinde că el este femeie atunci poate folosi toaleta femeilor și se poate căsători cu un bărbat, etc.
Mi-e greu să accept că trăiesc într-o lume în care devine imperios necesar să reafirmăm că laptele e alb, că zăpada e rece, că femeia e femeie și bărbatul e bărbat și că aceste lucruri nu pot fi altfel decât în lumea celor bolnavi psihic.
Foarte multă lume vine cu argumentul:
"Dar ce mă interesează ce face omul în intimitatea lui? Dacă nu mă deranjează e ok. "
Însă, cât de corect este acest lucru? Non combatul acesta este scurtătura către pieirea societății umane.
Cu siguranță nu poți controlata viața intimă a cuiva, dar nu am auzit pe nimeni să fi urmărit viața intimă a vreunui LGBT-ist și să-l fi pus la punct că l-a surprins în flagrant. Dar când LGBT-iștii fac paradă pe stradă și pretind că ei sunt normali și că noi ceilalți trebuie să le acceptăm identitățile lor asumate, atunci nu mai vorbim de viață intimă, ci de presiune socială care cere un răspuns din partea noastră, a celorlalți.
A mă forța să-ți admit ca normală comportarea patologică, nu are nici o legătură cu viața intimă a individului. Dacă vrei viață intimă, de ce ieși în stradă și-ți ridici poalele în cap?
Cred că devine critic ca materia care se preda pe vremea lui Ceaușescu în clasa a 10-a și se numea Logică să fie predată în toate clasele primare, pentru că lumea LGBT-iștilor caută să răstoarne tot ce credeam ca indubitabil de logic și clar.
De ce nu putem respecta identitatea falsă a cuiva? Răspunsul pe scurt ar fi că așa ne spune logica și bunul simț. O societate poate exista atunci când operează cu adevăr și realitate, tot ce este dincolo de asta trebuie repudiat ca daunător și neavenit.
Toleranța dusa la extrem este la fel de vătămătoare ca și fundamentalismul ideologic.
Imaginați-vă că o altă persoană ar pretinde că e Iohanis și ar merge la Cotroceni pretinzând dreptul la semnătura de președinte.
Sau ca altul pretinde ca e Becali și, în consecință, toată averea și afacerile lui Becali cel adevărat i se cuvin.
Sau ca 2 plus 2 fac 10?
Vedeți de ce orice neadevăr are consecințe?
Nu putem trăi decât în lumea reală și orice pretenție care nu concordă cu realitatea trebuie combătută ca pe un pericol social.
Când ești singur acasă la tine, poți pretinde că ești cine vrei tu, dar când ieși în public și pretinzi o identitate care contrazice realitatea, trebuie să fii pus la punct în numele adevărului.
Iată de ce nu putem tolera identități false. Un text de Dr. David Ilie.
Post scriptum.
Dacă rezonati cu acest text, copiati-l și faceți postări proprii. Probabil ca eu voi fi din nou restricționat. Dar dacă vor fi 1000, 2000, 100.000 de postări cu acest text, fact cecării de cacat nu vor înțelege ca, de fapt, textul e unul corect și acceptabil? Ia hai sa încercăm! Invadați feisbucu cu acest text! Postări proprii. Nu distribuiri . Copy și paste.
Din păcate, valorile vieții reale, simplă si frumoasă sunt subordonate unei libertăți extreme virtuale
