În anul 1990, Corina Victoria Sein-Bădulescu, membră a Uniunii Scriitorilor din România, fondează editura Excelsior Art, prima editură privată din Timişoara, obţinând, de la Ministerul Culturii, Avizul de funcţionare Nr. 65/1990. Calitatea de editor a Corinei Victoria Sein este dată de Atestatul obţinut de la Ministerul Culturii, dar şi de Certificatul eliberat de către International Book Developm
ent Limited / 1994. Editura Excelsior Art este membră a Asociaţiei Editorilor din România şi se numără printre editurile evaluate şi recunoscute CNCSIS (2000). Grupate pe colecţii şi serii, cărţile apărute sub emblema Excelsior Art conferă editurii un profil cvasienciclopedic, menit să-i asigure un loc special în spaţiul spiritualităţii româneşti. Cărţile Excelsior Art s-au impus atât în conştiinţa publicului cititor, cât şi în atenţia specialiştilor, prin diversitate tematică, prin varietatea domeniilor abordate, dar mai ales prin modul în care colectivul editurii îşi onorează profesiunea de editor – prin respect şi înţelegere faţă de autori şi, nu în ultimul rând, prin crearea unui climat special pentru cititori. Membrii redacţiei, la împlinirea a 20 de ani de activitate, sunt la fel de preocupaţi de soarta cărţii ca la început. Şi entuziasmul lor este neştirbit. Au rămas fideli principiilor şi politicii editoriale asumate în anul 1990: competenţa profesională, respectul faţă de colaboratori, fair-play-ul în competiţie, prezenţa constantă şi evidentă pe piaţa de carte, deschiderea spre cititor şi gândul că singura veritabilă răsplată pentru toate acestea este iubirea de carte. La Editura Excelsior Art au fost editate, tipărite şi difuzate lucrări semnate de mari personalităţi ştiinţifice şi culturale cunoscute pe plan naţional, dar şi pe plan internaţional. Cu siguranţă, cercetătorilor din domeniul istoriei, istoricilor de mâine, studenţilor, cititorilor doritori să cunoască temeinic trecutul neamului nostru, le sunt adresate lucrările semnate de prof. dr. Adrian Bejan, dar şi cărţile de beletristică, de inspiraţie istorică, semnate de Ion Marin Almăjan, Ion Arieşanu, Paul Eugen Banciu, Radu Ciobanu, Coleta De Sabata, Corina Victoria Sein, Emil Şain. Generaţiile viitoare de studenţi ai Facultăţii de Litere vor avea la îndemână cărţi universitare elaborate de profesori remarcabili, precum prof. dr. Iosif Pantea Cheie, prof. dr. Vasile Frăţilă, prof. dr. Alexandru Metea, conf. dr. Ioana Mirela Borchin, lector univ. dr. Florina Maria Băcilă, lect. dr. Gabriel Bărdăşan. Despre noi, au ţinut să-şi exprime gândurile în paginile unor publicaţii:
Ion Arieşanu
Spre gloria Creaţiei
Afirmată, după Revoluţia din Decembrie, Editura Excelsior Art există şi editează valori certe ale artei, literaturii şi culturii naţionale. Construită şi gândită concentric, pe creaţia literară originale, dar şi pe cea artistică, ştiinţifică şi istorică, editura, iniţiată de scriitoarea Corina Victoria Sein, s-a afirmat, în acest răgaz de timp istoric, ascendent şi valoros, impunându-se, în marele centru cultural din Vestul României, prin creaţii de o certă originalitate conceptivă şi personală. Excelsior Art a dovedit, prin scurta sa istorie a acestor ani frământaţi, comprehensiunea editorilor, dar şi setea lor de a descoperi şi impune valoare locului, de a iniţia, între autorii diverşi şi de varii naţionalităţi, arzătoarea lor dorinţă de afirmare, în universul culturii naţionale şi banatice. Stimulând autorii, descoperindu-le năzuinţele şi asigurându-le opiniile şi personalitatea, înţelegând mesajul operei lor, Excelsior Art a ştiut să adune, cu inteligenţă şi bun simţ creator, într-un cuib de artă şi spiritualitate, tot ceea ce a fost mai original, mai notabil, mai onorabil, mai însetat de frumosul artei, în Banatul contemporan, spre a împărtăşi, apoi, aceste valori creative, ale scrisului contemporan postdecembrist, cititorilor săi de astăzi şi de mâine, spre gloria creaţiei banatice şi româneşti. Paul Eugen Banciu
Editura Excelsior Art a editat de la cărţi pentru copii, de la poezie şi romane, până la tratate de istorie sau din alte domenii ale ştiinţelor. Prezenţa acestei prime edituri, în jurul căreia s-au strâns mereu colegii de breaslă, simţindu-se sprijiniţi în actul de creaţie prin tipărirea cărţilor, a creat o emulaţie nouă în oraş, în lumea lui culturală, de Excelsior legându-şi numele oameni de ştiinţă, de litere, colegi, care sau deşteptat curând asupra şansei pe care o aveau de aşi continua truda în noile condiţii apărute. Ducând o politică editorială discretă, dar fermă şi plină de dinamism, Corina Victoria Sein a reuşit să se impună în lumea editorilor. (…) Prezentă la mai toate saloanele şi târgurile de carte din ţară, Editura Excelsior Art a reuşit nu doar să fie cunoscută pe plan naţional, dar şi recunoscută între suratele ei mai puternice din Capitală. A impus nume noi în literatură, a publicat titluri importante pentru restituirea culturală a Banatului şi nu numai. (…) Dar dincolo de negreala anilor în care preţurile de editare se schimbau de la o zi la alta, Corina Victoria Sein şi micul său colectiv a reuşit să se aşeze în cultura Timişoarei prin cărţile editate, prin efortul de a-şi atrage mereu colaboratori de primă mărime şi, nu în ultimul rând, prin cărţile editate care s-au bucurat de succes şi au fost încununate de premii ale Uniunii Scriitorilor ori ale altor uniuni de creaţie. Dar, după ce ai dobândit deja un statut, cel mai greu lucru e să rezişti într-un hăţiş legislativ mai schimbător decât apa torentelor de munte, încercând să faci mereu media între ceea ce reprezintă un patronat, chiar şi de editură, şi lumea literară şi culturală a unei zone, aflată întotdeauna la altă oră fixă, Corina Victoria Sein a avut înţelepciunea să ţină cumpăna dreaptă în aşa fel ca azi, când o întâlneşti, să poţi citi pe chipul ei mulţumirea împlinirii de a fi făcut pentru oraş şi zonă un act cultural cu cap şi final, simţind cm renasc cu fiecare nou titlu editat, fiecare manifestare ce are în centrul ei Editura Excelsior Art.
Îi urez la cât mai multe cărţi editate, la cât mai multe premii literare sau editoriale, pentru că numai cine stă deoparte şi cântăreşte nu poate realiza că, în cultură, un deceniu şi jumătate e mai mult decât o viaţă, cu toate vârstele ei aglutinate mereu în densitatea unor clipe. Ildiko Achimescu
Alături de „echipa Corinei”
Preaplinul de afecţiune, care nu poate să nu transpară din cuvintele care urmează, nu are nimic în comun cu obişnuita reverenţă pe care orice autor o schiţează către cel/cei care transformă manuscrisul/discheta/CD-ul într-o carte. Rar şi frumos este să afli, dincolo de relaţia profesională, o… instanţă profesionistă, dar şi tandră, firesc-exigentă, dar şi pe deplin conştientă că, dincolo de cele câteva zeci de pagini aflate între „noi” şi „ei”, se ascund luni, dacă nu ani, de vise, căutări, trudă, de „ctrl”, de aruncare nemiloasă la „trash”, de punct şi de la capăt. Editura Excelsior Art lucrează pentru dumneavoastră! Editare şi tipărire de cărţi, publicaţii periodice
Operaţii şi faze editoriale: redactare, traducere, tehnoredactare, corecturi, culegere şi prelucrare computerizată
Alături de Fundaţia Culturală Genesa patronează un cenaclu literar. Mesajul nostru pentru cei care au un manuscris şi vor să se alăture echipei noastre pe „drumul cărţii” este:
Existăm în Timişoara, dar aveam colaboratori din toate regiunile ţării şi chiar şi din străinătate, aşa că nu ezitaţi: la sediul editurii vă aşteaptă o „casă a cărţii”, gazdele sunt bucuroase şi onorate să vă primească.